|
|
Bine aţi venit! |
Laboratorul de analize Dr. Piticaş Mihaela Alice a
fost înfiinţat în luna Ianuarie a anului
2001. Forma sa de organizare este Cabinet medical individual conform ordonanţei
Guvernului nr. 124 / 1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.
Domeniul său de activitate este: Efectuarea
de investigaţii paraclinice de laborator.
De la crearea sa şi până în prezent laboratorul s-a dezvoltat atât din punct
de vedere al dotărilor sale, cât şi a certificărilor obţinute astfel ca în
anul 2010 să poată face faţă cu brio standardelor europene. Printre realizări
se
pot enumera:
- Laboratorul este organizat şi dotat conform Ordinului MSF 1301/2007
cu aparatură medicală de laborator produsă de Monobind Inc (SUA), Interlab (Italia), Biotec Fischer
(Germania), Micros (Austria), Awarness (USA), Biomerieux (Franţa), ABX Horiba (Franţa),
Teco Gmbh (Germania), Thermo Scientific (Finlanda), Diasys Gmbh (Germania), Tosoh Biosience NV (Belgia) şi Analyticon Gmbh (Germania)
(analizor automat de biochimie,
analizor automat de hematologie, analizor automat imunologie, analizor automat Elisa, analizor automat CLIA,
analizor automat electroforeza, analizor automat microbiologie, analizor coagulare,
analizor chimia urinii, linie de electroforeză pe acetat de celuloză, analizor automat pentru determinarea HBA1C, analizor automat de imunologie tip AIA360,
microscop cu fluorescenţă etc)
- Reactivii utilizaţi sunt certificaţi EN ISO 13485
- Recoltarea se face în sisteme vidate de unică folosinţă pentru maxima protecţie
a pacienţilor şi în recipiente de unică folosinţă special destinate, distribuite
gratuit pacienţilor.
- Laboratorul este înscris în scheme de comparări interlaboratoare naţionale şi
internaţionale, furnizate de organisme acreditate şi abilitate OMS şi notificate de
Ministerul Sănătăţii din România.
ACREDITĂRI
Laboratorul este acreditat de CAS Braşov, fiind în relaţie contractuală cu
CAS Braşov şi OPSNAJ Bucureşti.
Din data de 16.03.2010 laboratorul este acreditat conform standardului SR
EN ISO 15189/2013: "Laboratoare medicale - Cerinţe particulare pentru calitate
şi competenţă" având Certificatul de Acreditare Nr. LM375 din 16.03.2010.
|
|
|